Autoarea s-a născut la 28 decembrie 1947, în Botoşani, fiind unul dintre cei mai prestigioși etnologi din țară. Este fiica Alexandrinei (născută Enescu) şi a lui Constantin Ionescu, profesori. A absolvit Facultatea de Litere, specializarea Limba şi literatura română – Limba şi literatura italiană a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Este doctor în ştiinţe filologice al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (1995), cu teza Ceremonialul nupţial în spaţiul etno-folcloric moldovenesc.
Lucrarea a apărut, la Iași, în anul 2017, la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, fiind alcătuită din patru secțiuni: studiul introductiv (împărțit în patru capitole), tipologia obiceiurilor agrare, antologia textelor folclorice și aparatul critic.
Studiul, după cum aflăm din Cuvântul înainte, se ocupă de alegerea și pregătirea terenurilor de cultivat, de uneltele agricole și lucrările specifice executate cu acestea, precum și de numeroasele credințe, datini și rituri circumscrise.
După apariția volumului, orice demers editorial pe tărâmul etnologiei trebuie să-l aibă ca reper.
În anul 2019, premiul „Simion Florea Marian” pentru domeniul „Etnografie şi folclor” a fost decernat, de către reprezentanții Academiei Române, pentru volumul Obiceiurile agrare din Moldova raportate la spaţiul naţional, al cercetătoarei ieșene.
Silvia Ciobotaru a mai publicat: Nunta în Moldova. Cercetare monografică, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2000; Folclorul medical din Moldova. Tipologie şi corpus de texte, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2005, 576 p.; ediţia a II-a în 2010; Obiceiuri nupţiale din Moldova. Tipologie şi corpus de texte, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2009; Vara Arhanghelilor, Iaşi, Editura Pim, 2013; Vitralii. Pagini etnoculturale din presa anilor 1992-2012 (în colaborare cu Ion H. Ciubotaru), Iaşi, Editura „Presa Bună”, 2015 și altele.















