Pe data de 8 august se sărbătorește Ziua Internațională a Pisicii. Cu această ocazie, se celebrează și se recunoaște prietenia dintre oameni și pisici.
Animalele de companie sunt adesea subiecte de cărți, există numeroase romane, povestiri și cărți pentru copii în care pisicile sunt protagoniste. Acestea pot fi povești amuzante, aventuri, sau chiar mistere în care pisicile au un rol central.
Filiala ,,Ateneu” a Bibliotecii Județene ,,Gh. Asachi” deține un număr generos de cărți care au ca personaj principal pisicile. Dintre acestea ,,Winnie Baba-Cloanța” de Valerie Thomas și Korky Paul a fost aleasă pentru lectură, miercuri, 06 august 2025, în cadrul proiectului ,,Personaje care prind viață” (lectură și art&craft). O poveste amuzantă despre o vrăjitoare și motanul ei, care i-a distrat pe micuții noștri utilizatori și i-a inspirat să confecționeze pisici de hârtie.

























