Concert de binefacere cu Paula Seling, la Iași
Bucuria Nașterii Mântuitorului Hristos și faptele bune se întâlnesc la Iași pe 9 decembrie 2014, la Centrul de Conferințe Providența de la ora 18.00.
Paula Seling ne bucură încă o dată cu prezența și vocea sa deosebită și ne invită să cântăm împreună colinde și cântece de iarnă în concertul caritabil Poveste din Viflaim organizat de către Fundația Solidaritate și Speranță a Arhiepiscopiei Iașilor.
Acest eveniment este organizat pentru susținerea activităților social-educative derulate în cadrul Fundației prin cele două centre de zi pentru copii defavorizați și prin Cantina Socială, beneficiarii direcți ai acțiunii fiind peste 70 de copii nevoiași din Municipiul Iași și de pe raza Comunei Bârnova.
















