Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași este un proiect aflat la a șaptea ediție ce reunește la Iași, în perioada 2 – 6 octombrie 2019, profesioniști din domeniul cărții, atât din ţară, cât şi din străinătate. Scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti culturali – cu toţii vor fi în centrul unor evenimente destinate, pe de o parte, publicului larg, dar şi specialiştilor din domeniu, pe de alta.
FILIT este unul dintre cele mai mari festivaluri literare din Europa. Aspectele remarcate sunt prezența numeroasă a publicului, interesul manifestat de acesta, implicarea comunității prin numeroși voluntari și evenimente conexe, precum și numărul ridicat de evenimente și distribuția geografică a acestora – activitățile culturale se desfășoară în tot orașul, dar și alte localități din județul Iași. Cea de-a VII-a ediție a FILIT se va desfășura în perioada 2-6 octombrie 2019.
Pentru al treilea an consecutiv, Casa „Fantasy” va fi găzduită de Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” la Filiala „Ion Creangă” de la Casa de Cultură a Sindicatelor. Timp de cinci zile, începând de miercuri, 2 octombrie, publicul poate participa la proiecții de filme și la întâlniri cu scriitorii: Rodica Bretin, Lucian Merișca, Ana Maria Negrilă, Mircea Opriță și Liviu Surugiu.
Casa „Fantasy” – Filiala „Ion Creangă” (Casa de Cultură a Sindicatelor, Bd. Socola, nr. 134):
Miercuri, 2 octombrie 2019
- 9.00-16.00: Mari ecranizări – maraton cinematografic Jocurile foamei
- 16.00-18.00: Invitat: Lucian Merișca. Moderator: Dan Doboș
Joi, 3 octombrie 2019
- 9.00-16.00: Mari ecranizări – maraton cinematografic seria Amurg
- 15.00-16.00: CLIP[L]IT – Carte în 7Arte: proiecție de booktrailere. Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași, Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov, Asociația Culturală Control N, Asociația BookLand și Asociația Culturală KunSTadt
- 16.00-18.00: Invitat: Ana Maria Negrilă. Moderator: Dan Doboș
Vineri, 4 octombrie 2019
- 9.00-16.00: Mari ecranizări – maraton cinematografic seria originală Războiul stelelor
- 16.00-18.00: Invitat: Liviu Surugiu. Moderator: Dan Doboș
Sâmbătă, 5 octombrie 2019
- 9.00-16.00: Mari ecranizări – maraton cinematografic Retro SF
- 16.00-18.00: Invitat: Rodica Bretin. Moderator: Dan Doboș
Duminică, 6 octombrie 2019
- 9.00-16.00: Mari ecranizări – maraton cinematografic Urzeala tronurilor
- 16.00-18.00: Invitat: Mircea Opriță. Moderator: Dan Doboș
Programul complet al Festivalului Internațional de Literatură și Traducere 2019 poate fi consultat la adresa http://filit-iasi.ro/program-filit-2019/















