Sâmbătă, 5 iulie 2025, la Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” din Chișinău se va desfășura etapa finală a ediției a XXXV-a a Concursului literar transfrontalier „La izvoarele înțelepciunii”, ediție consacrată scriitorului basarabean Aureliu Busuioc. Competiția are drept scop promovarea lecturii și familiarizarea elevilor cu viața și activitatea personalităților din literatura, cultura, istoria națională și universală, cât susținerea educației tinerilor prin carte și lectură și schimbul de bune practici între elevii de pe cele două maluri ale Prutului. Etapa finală se desfășoară prin rotație la Iași și la Chișinău.
Concursul, organizat de Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” Chișinău, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, Secția National IBBY din Republica Moldova, Inspectoratul Școlar Județean Iași și alte instituții, reunește în etapa finală câte zece elevi concurenți de liceu din Iași și din Republica Moldova, care au promovat primele trei etape (locală, municipală/raională, județeană/republicană). Cei 20 de elevi participanți sunt de la licee din Chișinău, Criuleni, Mărăndeni, Hînceşti, Soroca, Florești, Bălți și Iași. Concurenții din Iași sunt elevi la Colegiul „C. Negruzi” și sunt coordonați de prof. dr. Mihaela Doboș și prof. Bianca-Alina Burciu.
Juriul este alcătuit din universitari, scriitori și bibliotecari din Chișinău și din Iași: conf. univ. dr. habil. Adrian Ghicov (șeful Catedrei de limba și literatura română, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” Chișinău) și conf. univ. dr. Emanuela Ilie (Facultatea de Litere – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași) – co-președinții juriului și membrii juriului: scriitorii Claudia Partole și Ivan Pilkin (vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din Moldova), Eugenia Bejan (Director general al Bibliotecii Naţionale pentru Copii „Ion Creangă” din Chișinău), Mihaela Morariu (șef Serviciu Programe Culturale, Digitizare, Comunicare, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași și Dumitru Șerban (bibliograf, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași).
Succes tuturor!
Informații suplimentare puteți obține pe adresa de e-mail programe@bjiasi.ro.
Concursul „La izvoarele înţelepciunii” este consacrat unor personalităţi din literatura, cultura, istoria naţională şi universală. Fiecare ediţie are ca temă viaţa şi activitatea unei personalităţi. Concursul este organizat de către Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă” a Republicii Moldova şi Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iași cu sprijinul ministerelor de resort, autorităţilor publice locale, bibliotecilor publice teritoriale şi bibliotecilor din instituțiile de învățământ general, uniunilor de creaţie şi unor organizaţii non-guvernamentale.















