Astăzi, 26 ianuarie 2017, de la ora 11.00, la Școala „Ion Neculce” a avut loc o nouă activitate din cadrul programului Voluntar@BJIași.
Activitatea de astăzi, care s-a desfășurat în cadrul proiectului „(Citesc!)n bibliotecă – îmi schimb comportamentul!”, a avut ca scop identificarea caracteristicilor unui comportament agresiv.
Acestea au fost împărțite în trei categorii: portret psihologic, portret comportamental și caracteristici fizico-verbale.
Elevii participanți au găsit diverse reacții emoționale pentru fiecare categorie și au ilustrat prin desen portretul unei persoane agresive.
Activitatea a fost coordonată de către studenta Elena Marciuc, reprezentanta Asociației „Societatea pentru Psihologie” Iași și voluntara Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași.



























