În preajma Zilei Internaționale a Cărții Dăruite (14 februarie), a Zilei Naționale a Lecturii (15 februarie) sărbătorim iubirea față de carte!
Miercuri, 19 februarie 2025, ora 14.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași derulează o nouă activitate: A citi – CITIRE în proiectul educațional terapeutic: Dacă nu poți veni la bibliotecă, vine biblioteca la tine! (Lectura Intergenerațională Terapeutică).
Scopul proiectului vizează creșterea gradului de coeziune socială în rândul copiilor, tinerilor, vârstnicilor ori persoanelor cu nevoi speciale sau persoanelor din alte grupuri vulnerabile prin promovarea cărții și a lecturii ca tratament antisingurătate și antalgic.
Activitatea va fi postată cu link-uri și albume ale desenelor și pasajelor de lectură ce abordează tema propusă din februarie si vor participa partenerii din proiect: Asociația Centrul Diecezan Caritas (CRF) și voluntarii Caritas Iași, voluntarii bibliotecii publice, Asociația ROIS (Ready to Open Intercultural Spaces) Iași, Direcția Generală de Asistență Socială a Protecției Copilului (DGASPC) Iași, Școala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu” Iași și Școala Gimnazială Specială Pașcani, județul Iași.
Pentru derularea proiectului, un rol decisiv îl reprezintă voluntarii o (re)sursă pentru comunitate și aceștia vor fi prezenți cu pasaje de lectură din cărțile împrumutate de la bibliotecă (pe aceeași temă) și împărtășite celor din activitate.
Proiectul este o inițiativă a Bibliotecii Județene și își propune să conducă la conștientizarea, îmbunătățirea și împuternicirea societății ieșene (prin voluntarii implicați și beneficiarii proiectului vizați) la întărirea gradului de coeziune socială intergenerațională prin promovarea cărții și a lecturii.















