Acasă Sediul central Improvizație în blues

Improvizație în blues

43
0

Sâmbătă, 29 noiembrie 2014, la Sala de Lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, începând cu ora 9.30, a decurs prima întâlnire din cadrul Proiectului „Portativul literelor”. Proiectul își propune să materializeze fuziunea dintre literatură și artele muzicale, prin organizarea unor întâlniri periodice cu activități tematice în care să fie implicați elevi, studenți, cadre didactice, părinți, bunici, cât și alți beneficiari ai comunității ieșene. Scopul acestui nou proiect este de înțelege creația artistică indiferent de natura ei, de a aduce în prim plan marile creații artistice prin înțelegerea lor în întreaga complexitate.

Tema de astăzi – „Improvizație în blues” – a adus în prim plan blues-ul tradițional. Robert Cozma, student în anul al III-lea, Secția Compoziție Jazz, Universitatea Arte „George Enescu”, ne-a prezentat un scurt istoric al blues-ului tradițional (origini, influențe, trăsături și interpreți), iar la final a interpretat câteva teme reprezentative acestui gen muzical. În ultima parte a întâlnirii s-au discuții pe marginea celor prezentate.

La întâlnire au fost participat elevi de la Colegiul „C. Negruzzi”, Colegiul Național Iași, Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Colegiul Național „Emil Racoviță”. Participanții au fost încântați de noile cunoștințe acumulate fiind deciși să repete evenimentul pentru a lărgi orizonturile cunoașterii.

http://youtu.be/qQs8vKl1LV8

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here